Nouă încă nu e ne dat să fim români fericiți pe de-a-ntregul în fotbal. Intrăm în România – Kosovo cu fericire și frică.
Fericiți că avem o echipă națională bună, patru victorii consecutive reconfortante, că suntem 49.000 pe același stadion și milioane împreună, legați cu Generația de Suflet. Dar și speriați. Că pe stadion vom face țăndări cumva, cu scandări, fumigene, orice, rezultatul din iarbă. Că vom face țăndări poate și bruma visului de Mondial.
Intrăm în România – Kosovo cu fericire și frică. Noi, mereu aici și la fel: patrie fără hotare a paradoxurilor sublime. Coexistența contrariilor mutată din generație în generație precum șireturile norocoase ale bunicului din război, deși singurul lui front a fost de fapt o tejghea într-o cârciumă de gară la câmpie.
Când am văzut grupa spre EURO 2024, am fost fericiți. Și ne-a fost frică: „dacă nu ne calificăm nici cu ăștia, vai de mama noastră!”. Când am câștigat-o, ne-am bucurat înspăimântați: „Păi da, cu țări în conflict, cu Andorra… da’ să vezi cum ne facem de râs cu Ucraina la EURO!”. Și-am câștigat și grupa acolo. Cu Ucraina, cu Belgia, Slovacia… Ne-am bucurat? Am fost fericiți? Am fost. Tremurând că vine Olanda. Întorși acasă, ne-au strivit unii tot organul fericirii: „ce mare brânză am făcut? o victorie și-un egal!”.
Ne-am mai bucurat apoi când a venit Mircea Lucescu. Și-acum intrăm în România – Kosovo cu fericire și frică. Nouă încă nu e dat, ca să nu spunem că ne e frică, să fim români fericiți pe de-a-ntregul în fotbal.
România lui Mircea Lucescu are aceiași 11 titulari la București cu Kosovo precum i-a avut la Priștina, pentru 3-0. Doar Mihailă în locul lui Coman față de echipa de la 3-0 cu Ucraina, în debut de EURO. Suntem perseverenți în rețetele pe care le-am câștigat smulgându-le din destin. Că tare greu le-am câștigat!
Startul de meci înseamnă un fotbal-cearcăn. Spre amplitudinea zecilor de mii de suporteri nu vine dinspre gazon nimic duios. Ambele echipe sunt bomfaiere în mâini răzbunătoare. Mihăilă țâșnește și scoate un „galben” pentru adversari. Doar că ei controlează jocul. Și o fac din calitate mângâiată cu ambiție.
Schemele noastre la faze fixe se sting nătâng. Boxează Niță, deja negrul din tricourile kosovare se întinde ca un doliu spre flancurile lui Rațiu și Bancu. Jashari destupă un șut vârtos, bine că ține capul în pământ și-l izbește pe Niță. Tot el scapă singur în colț de careu, ne iese portarul all-in, dar nu-i ales șutul spre poartă, se caută steril o pasă. Bun. Mergem mai departe.
Hai măcar să facem ce știam bine, deși nu-i place selecționerului. Să ne apărăm cu minte și să contraatacăm cu fler! Doar că până și unduirea clasică marca Dennis Man se scurge în pași înăbușiți. Hai măcar să ajungem la pauză și-om vedea după!
Muriqi deviază fantastic pe spate, cu capul, vine Zhegrova hoțește și-i lasă pe Bancu și Niță să se ciocnească: e singur cu golul din stomacul nostru, scoate dumnezeiește Drăgușin! A doua încercare, golul rămâne la locul lui: saltă din prăbușire Niță! Ce reflex!
Stadionul e mut și sold-out, tricolorii par muți și aproape de knock-out. Sub nervii lui Mircea Lucescu. Iar trage Zhegrova, iar Niță. Cap Rrahmani, mai răsuflăm o dată. Niță. Niță și atât putem momentan.
E limpede că suferim în negură și dacă nici căpitanul Stanciu nu ne eliberează, chit că ar fi nedrept, cu o execuție din afara careului, ce nădejde să avem de la restul orbecăielii? Mingea plesnește transversala „pe-afară”. Pauză cu 0-0, dar ce mare e cel din dreptul nostru!
Iese Stanciu, după ce suferise în pântecul reprizei o intrare-iatagan, intră Olaru. O reluare după corner a lui Burcă, apoi scapă iar Man, dar e clar că nu-i în apele lui ci în lacul amărăciunii generalizate. Minutul 63 și a câștigat două dueluri directe din opt! Dar măcar pare că am ajuns și noi la stadion pentru repriza asta.
Kosovo a mai stins din demaraj, trage de la distanță, slab, prin Muslija și Jahari, ca să nu uităm că ne pândesc înverșunați. Lucescu îl scoate pe Man și-l introduce pe… Alibec! Drăguș trece extremă stânga, unde parcă erau taifunuri că nu-i bine să fie, iar Mihăilă… extremă dreapta?!
Mută și neamțul Foda, scăpăm de Muriqi și dăm de „cumătrul” Rrahmani, celălalt: doar nu ne-o înțepa tocmai băiatul lansat de Giulești spre fotbalul care contează…
Minutul 73. N-avem încă șut pe poartă, doar de transversala aia plesnită de Stanciu ne putem agăța armura. Kosovo reia viteza periculoasă, zici că doar s-au odihnit pe leagănul neputinței noastre vreo douăzeci de minute. Zboară haotic baloanele lor, respingem înfipți în misiune.
Se ascut înfruntările iar la mijlocul terenului, senzația de final naște evident gândul că orice ar putea profita șmecherește, dacă nouă nu ne-a ieșit nimic iar lor nu le-a intrat nimic până acum.
Vojvoda dansează (nu e o metaforă) prin careul nostru, Rațiu l-ar marca dar parcă l-ar deposeda și ar intra spre el dar mai bine doar îl privește: șutul se duce zvâcnind pe jos, pune un braț de aur Niță! Parcă ajunsesem la Arenă, ca fotbal, dar am stat de-o țigară și-atât.
Aslani expediază din răsucire, puțin deasupra porții. E 18-7 la faulturi comise „pentru” noi și 17-4 șuturi la poartă pentru ei. Vă dați seama cât ne-am zbătut sub jocul lor?
Căpitanul lor încearcă în prelungiri marea cu sarea. Rrahmani se împinge cu Alibec, stoperul de Napoli simte că mai e timp doar de aprins un conflict pe care să-l deturneze parșiv. Kosovarii incită peluza noastră, apoi sunt trași de Rrahmani afară de pe gazon, spre vestiare! Nimeni nu înțelege de ce!
90 și ceva de minute n-a fost nicio problemă dinspre tribune, cu tot gradul ridicat de risc al partidei. Și-acum, ce?! Provocare și circ. Gândul unei deturnări parșive. „Luptătorilor” kosovari, ne-am lămurit și cu voi!
Deși arbitrul se roagă, efectiv, de ei, fotbaliștii lui Foda nu acceptă să revină pe teren. Peste o jumătate de oră de așteptare și batjocură față de fotbal. Finalmente, „centralul” danez fluieră sfârșitul fără kosovari pe teren. Un 0-0 neînchis pe tabelă, aproape sigur vom câștiga cu 3-0 după circul kosovar.
Hai să ne întoarcem la fotbal.
Mircea Lucescu vrea să ne ia pânza visului muncit de pe ochi, pe motiv că-i păcălitoare: „fotbalul românesc a fost caracterizat în perioada de succese” prin ceva ce „Il Luce” ne atenționează că ne e astăzi străin. Tehnică, pase, posesie, control al jocului.
Cum, când noi ne bucuram că prin sacrificiu și organizare tactică ne-am depășit limitele în 2023 și 2024?! Oare chiar putem „să ne-o dăm parte-n parte” cu granzii lumii și doar ne-a fost frică, de proști, să mușcăm nebun fericirea mărului copt în zahăr pe care-l uitasem în buzunar de când eram mici? De-aceea nu umplem campionatele tari ale Europei cu jucători români?!
Nu știm la care perioadă de succese s-a referit selecționerul. În fața naționalelor tari, Generația de Aur a fost un chivot cu jucători inimitabili care se făceau arici defensiv sub biciul lui Anghel Iordănescu, împărtășind apoi Universului, prin Gică Hagi, Florin Răducioiu sau Ilie Dumitrescu execuții copleșitoare și contraatacuri de poveste.
Ionel Ganea i-a oferit aici jurnalistului Cătălin Mureșanu ceea ce pentru mine reprezintă chintesența Generației de Suflet: „Din chinuială am construit ceva de vis”. Știu, nu de la Ganezu’ vă așteptați la sinteză poetică. Dar spune el că-i acolo și chin, și construcție, și vis.
Ne ia Mircea Lucescu pânza visului muncit de pe ochi, ca să nu ne mai păcălim? Sau de înalță deasupra capetelor un coviltir de iluzii? Când de-abia reușisem, scrâșnit și sângerând, prin pânza visului muncit, să zărim și noi o bucată curată de cer?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER